Astăzi, 24 februarie, românii sărbătoresc Dragobetele, o tradiție străveche dedicată iubirii, tinereții și renașterii naturii, considerată echivalentul autohton al Zilei Îndrăgostiților.
Dragobetele are rădăcini în mitologia populară românească, fiind asociat cu un zeu al dragostei, similar lui Eros din mitologia greacă sau Cupidon din cea romană. Legenda îl descrie ca pe un tânăr chipeș și năvalnic, fiu al Babei Dochia, simbolizând începutul primăverii și fertilitatea. Numele său ar putea proveni din cuvinte slave însemnând „iubit” și „a fi”, reflectând esența sa ca protector al iubirii și al bunei dispoziții.
Semnificația Dragobetelui depășește aspectul romantic, marcând reînnoirea ciclică a lumii, trezirea naturii și echilibrul între om și mediu. În calendarul popular, această zi simbolizează momentul în care păsările își aleg perechea și construiesc cuiburi, iar oamenii rezonă cu această revigorare, pregătindu-se pentru un nou ciclu agricol.
Tradițiile asociate includ ritualuri specifice satelor românești. Fetele și băieții se îmbracă în haine de sărbătoare și ies la cules de flori de primăvară, precum ghiocei sau viorele. Un obicei popular este „zburătoritul”, în care băieții aleargă după fete, iar un sărut acceptat devine un legământ de dragoste pentru anul respectiv. Se evită certurile, munca grea și supărările, iar casele sunt curățate pentru a primi primăvara cu puritate.
Superstițiile avertizează că ignorarea sărbătorii poate duce la singurătate, în timp ce participarea asigură noroc în dragoste. Astăzi, Dragobetele se îmbină cu obiceiuri moderne, precum oferirea de cadouri simbolice, păstrând însă esența tradițională a iubirii curate și a armoniei cu natura.
