Mașină furată din Marea Britanie, descoperită de polițiștii de frontieră suceveni în Vicovu de Sus

Mașină furată din Marea Britanie, descoperită de polițiștii de frontieră suceveni în Vicovu de Sus

Polițiștii de frontieră din cadrul Serviciului Teritorial al Poliției de Frontieră Suceava au descoperit și indisponibilizat un autoturism furat din Marea Britanie, în valoare de 55.000 de lei.

Acțiunea a avut loc pe 28 februarie 2026, în jurul orei 08:50, în cadrul unor verificări specifice privind combaterea traficului internațional de autovehicule furate. Polițiștii au identificat un autoturism cu numere de înmatriculare britanice staționat pe o stradă din localitatea Vicovu de Sus. Proprietarul, un bărbat tot din Vicovu de Sus, a fost identificat imediat.

Verificările suplimentare în bazele de date internaționale au relevat că vehiculul figura ca fiind furat din Marea Britanie, iar cartea de identitate a mașinii era falsă.

Autoturismul a fost indisponibilizat la sediul instituției. În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de tăinuire, fals material în înscrisuri oficiale și uz de fals. Cercetările continuă sub supravegherea unui procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Rădăuți.

Mai nouă Mai veche