Principatul Andorra a găzduit cea de-a 7-a Reuniune globală a Partneriatului Montan (FAO/ONU) în perioada 26 - 28 martie 2026, un eveniment internațional de referință care a reunit reprezentanți ai guvernelor, organizațiilor internaționale, mediului academic și societății civile din întreaga lume.
Președintele Forumului Montan din România și vicepreședinte al Euromontana – organizația europeană a regiunilor montane, Radu-Adrian Rey a participat la acest eveniment deosebit de important pentru trasarea direcțiilor internaționale privind viitorul zonelor de munte.
„Pentru România este foarte important să fim reprezentați, să contribuim și să fim vizibili la astfel de evenimente cu impact global, să facem această “diplomație montană” și în lipsa unei implicări consistente din partea Guvernului nostru, noi cei din zona organizațiilor neguvernamentale încercăm, cu eforturi foarte mari și în condițiile unor resurse proprii limitate, să ne asigurăm că țara noastră este totuși la masa discuțiilor și deciziilor care contează la nivel global legate de direcțiile viitoare de dezvoltare a teritoriilor montane. În cadrul acestei reuniuni, participanții au ajuns la un consens internațional pentru a consolida reziliența regiunilor montane recunoscând rolul esențial al acestor teritorii în fața provocărilor globale precum presiunile socio-economice, schimbările climatice și degradarea biodiversității.”
La finalul evenimentului s-a adoptat și o Declarație care subliniază necesitatea de a integra în mod explicit regiunile montane în politicile de dezvoltare durabilă și climatice, precum și importanța sprijinirii comunităților locale care trăiesc în aceste zone.
Totodată, s-a evidențiat necesitatea:
Reuniunea a pus accent și pe faptul că regiunile montane joacă un rol strategic în furnizarea de servicii ecosistemice esențiale (apă, biodiversitate, stocare de carbon), dar în același timp sunt deosebit de vulnerabile la schimbările climatice.
Evenimentul a reafirmat angajamentul celor 687 de membrii ai Parteneriatului Montan (FAO/ONU) de a contribui activ la dezvoltarea unor soluții durabile pentru teritoriile montane, de a promova acțiunea climatică la nivel internațional și în linie cu acordurile globale.
Tragem din nou un mare semnal de alarmă: în contextul în care majoritatea țărilor din lume vorbesc despre nevoia esențială de a fi pregătiți, de a planifica din timp capacități, strategii, politici, programe și instrumente financiare de stimulare a dezvoltării integrate și consolidării comunităților zonelor de munte, ca teritorii strategice pentru un viitor durabil, astăzi în România se desființează Agenția Națională a Zonei Montane, Legea Muntelui nu este pusă în aplicare decât într-o foarte mica măsură, nu avem aprobată Strategia pentru Dezvoltarea Integrată a Zonei Montane (pe masa Guvernului din decembrie 2023) și multe altele, totul în perioada cea mai importantă în care se negociază viitoarele politici și bugetul Uniunii Europene, într-un context geopolitic și economic international atât de complicat.
Foto: Simao Pinha - membru Consiliul Director al Partneriatului Montan (CIMO Portugalia - Centro de Investigação de Montanha – reprezentant Euromontana);
Elena Badeanschi (Federazione Trentina della Cooperazione – Italia, membru CD Euromontana);
Radu-Adrian Rey (Președinte Forumul Montan din România /Vicepreședinte Euromontana).

- consolidării cooperării internaționale și a dialogului multilateral;
- promovării unor modele economice sustenabile, inclusiv turism responsabil și activități adaptate specificului montan;
- dezvoltării unor instrumente și politici care să răspundă vulnerabilităților specifice zonelor montane;
- implicării comunităților locale în procesele de decizie.
Reuniunea a pus accent și pe faptul că regiunile montane joacă un rol strategic în furnizarea de servicii ecosistemice esențiale (apă, biodiversitate, stocare de carbon), dar în același timp sunt deosebit de vulnerabile la schimbările climatice.
Evenimentul a reafirmat angajamentul celor 687 de membrii ai Parteneriatului Montan (FAO/ONU) de a contribui activ la dezvoltarea unor soluții durabile pentru teritoriile montane, de a promova acțiunea climatică la nivel internațional și în linie cu acordurile globale.
Tragem din nou un mare semnal de alarmă: în contextul în care majoritatea țărilor din lume vorbesc despre nevoia esențială de a fi pregătiți, de a planifica din timp capacități, strategii, politici, programe și instrumente financiare de stimulare a dezvoltării integrate și consolidării comunităților zonelor de munte, ca teritorii strategice pentru un viitor durabil, astăzi în România se desființează Agenția Națională a Zonei Montane, Legea Muntelui nu este pusă în aplicare decât într-o foarte mica măsură, nu avem aprobată Strategia pentru Dezvoltarea Integrată a Zonei Montane (pe masa Guvernului din decembrie 2023) și multe altele, totul în perioada cea mai importantă în care se negociază viitoarele politici și bugetul Uniunii Europene, într-un context geopolitic și economic international atât de complicat.
Foto: Simao Pinha - membru Consiliul Director al Partneriatului Montan (CIMO Portugalia - Centro de Investigação de Montanha – reprezentant Euromontana);
Elena Badeanschi (Federazione Trentina della Cooperazione – Italia, membru CD Euromontana);
Radu-Adrian Rey (Președinte Forumul Montan din România /Vicepreședinte Euromontana).
Forumul Montan din România