O verificare de rutină a inspectorilor energetici a scos la iveală o metodă ilegală de consum de electricitate la o gospodărie de pe Calea Bucovinei din orașul Frasin. Proprietarul imobilului este acum cercetat penal pentru furt de energie, după ce s-a descoperit că locuința sa era alimentată prin ocolirea aparatelor de măsură.
Incidentul a fost sesizat Poliției Orașului Frasin joi, 14 mai 2026, în jurul orei 10:19, de către reprezentanții Delgaz Grid, care au solicitat sprijinul oamenilor legii pentru documentarea faptei.
Echipa din cadrul Serviciului Inspecție Energetică – DELGAZ GRID S.A. a constatat, în timpul controlului efectuat la imobilul respectiv, că alimentarea cu energie se făcea „pe direct” din firidă. Pentru realizarea branșamentului ilegal au fost utilizate două conductoare din cupru, de culoare albastră, cu o secțiune de 6 mm².
Prin această metodă, energia electrică era consumată fără a fi înregistrată de contor și, implicit, fără a fi facturată. Specialiștii au procedat imediat la deconectarea instalației neconforme și sigilarea acesteia pentru a opri consumul fraudulos.
Deși proprietarul nu a fost găsit la domiciliu în momentul controlului, verificările polițiștilor au stabilit că imobilul aparține lui Sorin A., în vârstă de 61 de ani, localnic din Frasin.
Cercetările sunt continuate sub coordonarea Poliției Orașului Frasin pentru a se stabili toate împrejurările în care a fost realizată instalația ilegală și perioada în care s-a sustras curent electric. În cauză a fost întocmit un dosar penal ce vizează două infracțiuni: Furtul (conform art. 228 din Codul Penal) și Executarea sau folosirea de instalații clandestine în scopul racordării directe la rețea (conform art. 92 din Legea 123/2012 a energiei electrice și a gazelor naturale).
