Prin ordonanța Parchetului de pe lângă Judecătoria Suceava din data de 11 mai 2026 s-a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale față de inculpatul Ovidiu Vasile Călin, cercetat sub aspectul comiterii infracțiunii de „tâlhărie calificată”, constând în aceea că la data de 10 mai 2026, în jurul orei 15:00, în timp ce se afla în municipiul Suceava, a urmărit persoana vătămată în vârstă de 80 de ani, cu afecțiuni medicale și handicap locomotor, ocazie cu care, într-un moment oportun, a exercitat asupra acesteia acte de violență, trăgând de poșetă și împingând-o, reușind să îi smulgă poșeta, moment în care aceasta a căzut pe sol, suferind leziuni la nivelul capului, apoi inculpatul a fugit, fiind urmărit de patru martori, sub presiunea cărora a abandonat bunul, fără a sustrage nimic din interiorul poșetei, în urma incidentului persoana vătămată suferind leziuni ce necesită 8-9 zile de îngrijiri medicale, conform fișei de constatări preliminare, emisă de SJML Suceava.
La data de 11 mai 2026, pe numele suspectului a fost luată măsura preventivă a reţinerii, pentru o perioadă de 24 de ore.
La data de 11 mai 2026, inculpatul a fost prezentat judecătorului de drepturi şi libertăţi din cadrul Judecătoriei Suceava cu propunere de arestare preventivă, propunere însuşită, pe numele inculpatului fiind emis mandat de arestare preventivă pentru o durată de 30 de zile.
Cercetările continuă, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Suceava, în vederea lămuririi tuturor împrejurărilor de fapt, a circumstanțelor de comitere a faptelor.
Menţionăm că măsurile dispuse reprezintă o etapă a procesului penal care nu înfrânge, sub nicio formă, principiul prezumţiei de nevinovăţie.
