VIDEO Incendiu în localitatea Panaci, 9 martie 2016



VIDEO Incendiu în localitatea Panaci, 9 martie 2016Incendiu în localitatea Panaci
09.03.2016, ora anunţării la 112 - 8:29

Militarii Detaşamentului de Pompieri Vatra Dornei, sprijiniţi de 10 lucrători de la Serviciul Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă Panaci, au intervenit cu două autospeciale pentru localizarea şi lichidarea unui incendiu izbucnit la locuinţa lui R.V., din comuna Panaci. În apelul sosit pe 112, se anunţa că în interiorul locuinţei se află proprietarul. Până la sosirea echipajelor, bărbatul în vârstă de 70 de ani, a fost scos de către vecini. Din nefericire, acesta era decedat.

Din cauza drumului inaccesibil autospecialelor cu apă şi spumă, pompierii au fost nevoiţi să solicite ajutorul unui utilaj de la Serviciul Voluntar pentru Situaţii de Urgenţă al comunei Panaci. Cu ajutorul acestuia, autospecialele au fost tractate pe o distanţă de jumătate de kilometru, cu o pantă având înclinaţia de aproximativ 20 de grade, până la locul intervenţiei.

La sosirea echipajelor, ardea acoperişul locuinţei, din lemn, cu învelitoare din şindrilă, interiorul a două camere şi o magazie de lemne, cu pericol de propagare la o altă locuinţă P+1, aflată la aproximativ 3 metri distanţă de focar.

Incendiul a fost lichidat la ora 11:40 şi au ars acoperişul casei pe 60 de metri pătraţi, bunuri din interiorul a două camere (mobilier, textile, electrocasnice şi altele) şi un perete al magaziei de lemne. S-au degradat pereţii locuinţei, pe o suprafaţă de 100 de metri pătraţi, şi două ferestre de la casa învecinată.

Cauza probabilă de izbucnire a incendiului a fost un scurtcircuit electric produs la un conductor electric cu defecţiuni.

Pompierii militari au salvat restul locuinţei şi casa învecinată.
Mai nouă Mai veche