Șofer beat și fără permis, prins după ce a lovit un gard, pe drumul Burlei

La data de 27.07.2017, ora 15.44, polițiștii din cadrul Poliției orașului Milișăuți au fost sesizați despre faptul că pe un drum comunal se află un autoturism al cărui conducător este în vizibilă stare de ebrietate. Acesta efectua manevre de mers înainte și înapoi până a intrat cu partea din spate a auto într-o râpă și într-un gard.
Polițiștii s-au deplasat la fața locului, respectiv pe drumul comunal Iaslovăț, denumit popular „drumul Burlei” - drum betonat care face legătura dintre comuna Iaslovăț și comuna Burla, unde au identificat doi bărbați.
Persoanele în cauză au fost conduse la sediul Poliției orașului Milișăuți, fiind verificate în bazele de date, stabilindu-se că persoana care a condus auto este un bărbat de 39 de ani din Burla.
Conducătorul auto a fost verificat în bazele de date rezultând că nu posedă permis de conducere. De asemenea acesta a refuzat testarea cu aparatul alcooltest. A fost condus la Spitalul Municipal Rădăuți în vederea recoltării de probe biologice, unde, în prezența personalului medical a refuzat prelevarea de probe, semnând că refuză recoltarea.
S-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de „conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoana care nu poseda permis de conducere” și „refuzul sau sustragerea de la prelevarea de mostre biologice ”.
Mai nouă Mai veche