Sadova: Șofer beat la volan implicat într-un accident rutier pe DC 88


La 18.10.2017, ora 19.05, Secția 11 Poliție Rurală Pojorâta a fost sesizată despre faptul că, pe DC 88, din comuna Sadova, s-a produs un accident rutier soldat cu pagube materiale, în care au fost implicate două autoturisme, unul condus de o localnică de 34 de ani din comuna Sadova, care a intrat în coliziune cu autoturismul condus de un bărbat de 39 de ani, din aceeași localitate.
Din primele cercetări, polițiștii au stabilit faptul că, accidentul s-a produs datorită nerespectării regulilor privind prioritatea de trecere, ocazie cu care, cei doi conducători auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ în cazul femeii de 34 de ani și de 0,75 mg/l alcool pur în aerul expirat, în cazul bărbatului de 39 de ani, căruia, la spital, i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunii de „conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe”, ce va fi soluționat procedural.

Niciun comentariu

Un produs Blogger.