Bilanț al activităților de educație financiară derulate în anul 2017 în județul Suceava


În anul 2017, Inspectoratul Şcolar Judeţean Suceava a organizat, în parteneriat cu Agenţia Suceava a BNR, activităţile din cadrul proiectului “Să vorbim despre bani şi bănci”, adresat elevilor din învăţământul preuniversitar. Proiectele educaţionale s-au derulat în baza unui Protocol de colaborare dintre BNR şi Ministerul Educaţiei Naţionale şi au avut ca scop informarea elevilor cu privire la rolul, atribuţiile şi funcţiile principale ale BNR, precum şi însuşirea de către elevi a unor noţiuni economice de bază şi a unui vocabular financiar-bancar.

În cadrul proiectului, Agenţia Suceava a BNR a organizat, la sediul unităților de învățământ, dar a găzduit și la sediul său, activităţi educaţionale distincte derulate pe toată durata anului, cu accent în cadrul evenimentelor “Săptămâna mondială a banilor”și „Săptămâna altfel: Să ştii mai multe, să fii mai bun”.

La aceste activităţi, în perioada martie – noiembrie 2017, au participat 1.118 de elevi şi 45 cadre didactice provenind din 18 unități școlare din judeţul Suceava. Dintre aceștia 691 elevi și 31 cadre didactice sunt din mediul rural, iar 427 elevi și 14 cadre didactice provin din zona urbană. Aceştia au audiat prezentările realizate de reprezentanţii Agenţiei Suceava a BNR pe teme din istoria băncii centrale şi a monedei naţionale, în contextul aniversării în 2017 a 150 de ani de Sistem Monetar Național. Elevilor şi cadrelor didactice le-au fost prezentate elementele de siguranţă ale bancnotelor şi monedelor româneşti aflate în circulaţie, validarea practică a elementelor respective fiind realizată în cadrul unui exerciţiu de verificare a acestora - cu ajutorul unui echipament specific activităţii de casierie. Totodată, elevii şi profesorii au vizionat filmele educaţionale: „Istoria banilor”, „Elementele de siguranţă ale bancnotelor” şi „Viaţa bancnotelor”, realizate de banca centrală.

Tematica abordată a fost foarte apreciată de către participanţi, care au transmis organizatorilor numeroase impresii favorabile, precum cele de mai jos:

„La BNR am asistat la o prezentare a banilor pe înțelesul copiilor. Am învățat și am descoperit cum pot fi distinși banii falși de cei adevărați, în ce an au fost înlocuiți banii din hârtie cu banii din plastic, de unde vine denumirea de leu a banilor și multe alte lucruri. A fost o experiență plăcută dar mai ales interesantă. Sper să mai mergem acolo!” - (Puha Sara, clasa a III-a A – Școala Gimnazială nr.1 Suceava – aprilie 2017)

„Mie mi-au plăcut foarte mult filmulețele și mai ales felul în care au fost prezentate. Am rămas uimită atunci când am văzut că dacă pui o bancnotă în fața luminii apar foarte multe însemnări.” - (Irimescu-Kruk Timea, clasa a III-a A – Școala Gimnazială nr.1 Suceava – aprilie 2017)

„Orice român trebuie să știe că leul e moneda națională a României, și nu ron-ul, care e doar o prescurtare a leului nou românesc, adoptat în 2005. Este de datoria noastră, ca români, să cunoaștem istoria leului și elementele după care ne putem da seama dacă unii bani sunt falsificați.” - (Cimpoieș Elisaveta, clasa a IX-a A – Liceul Tehnologic Cajvana – martie 2017)

„Mi-a plăcut că am aflat că banii se pot schimba cu unii noi chiar dacă sunt rupți. Am învățat despre elementele de siguranță despre care înainte nu știam.” - (Ivănuță Luigi Robert, clasa a VII-a – Școala Gimnazială Samson Bodnărescu Gălănești – martie 2017)

În anul 2018, ISJ Suceava şi BNR Agenţia Suceava vor extinde activităţile educaţionale pentru a facilita accesul cât mai multor elevi din învăţământul preuniversitar la cunoştinţe din domeniul financiar.

Inspector şcolar general,
Prof. Gheorghe Lazăr

Purtătorul de cuvânt al ISJ Suceava,
Prof. Anuței Ioan Cezar, inspector școlar

Niciun comentariu

Un produs Blogger.