Sadova: Tânăr întins pe carosabil, pe DN17, călcat cu mașina de un șofer care a încercat să evite niște fragmente de lemn


La data de 12.01.2018, în jurul orei 22.50, în timp ce conducea autoturismul pe DN 17, pe raza comunei Sadova, după ce a trecut de pasajul CFR Sadova, la o distanță de circa 500 m de aceasta, un tânăr de 26 de ani, din municipiul Suceava, a observat pe carosabil, niște fragmente din lemn, pe care a încercat să le evite, timp în care, în încercarea de a efectua această manevră, a lovit şi pe un tânăr de 24 de ani din județul Botoșani, aflat întins pe carosabil, din motive ce urmează a fi stabilite în cadrul anchetei.
Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ, după care, la spital, i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
Autoturismul implicat în eveniment a fost indisponibilizat pentru verificări și expertize de specialitate.
În cauză s-a întocmit dosar penal, ce va fi soluționat procedural.

Niciun comentariu

Un produs Blogger.