Dumitru Moldovan, președinte executiv la Știința Miroslava

Fostul președinte al cluburilor Cetatea Suceava, Rapid CFR Suceava și Foresta Suceava, Dumitru Moldovan, a fost cooptat în conducerea divizionarei a treia, Știința Miroslava.

Anunțul a fost făcut pe pagina de internet a clubului: „Știința va avea începând de astăzi un nou membru în cadrul conducerii administrative, în persoana domnului Dumitru Grigore Moldovan. Născut și crescut în Suceava, acesta a ocupat funcția de președinte al clubului Foresta în perioada 2004-2016, iar în ultimii 2 ani a fost manager sportiv al aceluiași club. Domnul Moldovan va ocupa funcția de președinte executiv, în timp ce domnul Vieru Alexandru va rămâne președinte”.



Retrogradată în Liga a III-a în tandem cu Foresta Suceava, Știința Miroslava și-a propus să revină în Liga a II-a din sezonul următor. Pentru realizarea obiectivului, pe banca tehnică a fost adus internaționalul moldovean Viorel Frunză, care va fi ajutat de secundul Sergiu Japalău.

Niciun comentariu

Un produs Blogger.