Elevii navetiști, avertizați să nu urce în mașinile „piraților”. Poliția susține că fenomentul este „un adevărat pericol”

În contextul apropierii debutului anului şcolar 2018/2019 conducerea IPJ Suceava a solicitat luarea unor măsuri suplimentare specifice care să conducă la creșterea gradului de siguranță a tinerilor.

O primă etapă în cadrul campaniei ,,Recapitulare la ......siguranță” o constituie declanșarea unor acțiuni de control a transportatorilor rutieri, atât a celor autorizați pentru transport școlar dar și în zonele în care există informații cu privire la desfășurarea de activități de transport de către persoane neutorizate, fenomenul constituindu-se într-un adevărat pericol pentru elevi.

Astfel, în perioada 30.08 – 01.09.2018, polițiștii Serviciului Rutier - IPJ Suceava şi cei ai formaţiunilor rutiere din cadrul polițiilor municipale și orășenești au organizat acțiuni pe raza județului pe linia respectării normelor legale care reglementează activitatea de transport public de persoane.

În cadrul acțiunilor a fost constatată o infracțiune rutieră și au fost aplicate 82 de sancțiuni contravenționale, în valoare de 27.530 lei. De asemenea, au fost reținute 10 permise de conducere, din care 4 pentru viteză și 6 alte cauze. Totodată, pentru defecțiuni care pun în pericol siguranța transportului persoanelor au fost retrase 7 certificate de înmatriculare.

Polițiștii recomandă încă o dată părinților și elevilor să nu folosească pentru transport vehicule de ocazie. În primul rând nu puteți cunoaște starea tehnică a vehiculului, identitatea și calitatea șoferului, capacitatea acestuia de a conduce pe drumurile publice. În plus, vă expuneți unor pericole asociate care pot avea urmări din cele mai grave.

Nu vă încredințați viața unor persoane necunoscute și utilizați doar mijlocele de transport autorizate, microbuze școlare sau vehicule care efectuează curse autorizate.

În paralel, în zilele de 01 și 02 septembrie 2019, poliţiştii din structurile de prevenire au demarat activități de informare și responsabilizare în comunitățile locale. Astfel, polițiștii de prevenire au avut discuții cu părinții dar și cu tinerii scopul fiind prevenirea implicării acestora în evenimente rutiere și conștientizarea rolului școlii în dezvoltarea personală și profesională. În cadrul activităților derulate în special în familii defavorizate de pe raza județului, polițiștii au distribuit în mod gratuit peste 200 de cărți destinate elevilor din ciclul primar.

Niciun comentariu

Un produs Blogger.