Polițist agresat într-o sală de pariuri din Burdujeni. Suspectul, cercetat sub control judiciar

La data de 02.11.2018, procurori ai Parchetului de pe lângă Judecătoria Suceava au dispus prin ordonanţă reţinerea pentru o perioadă de 24 de ore a unui bărbat în vârstă de 49 de ani din Municipiul Suceava, jud. Suceava cercetat pentru săvârşirea infracțiunii de ultraj, faptă prev. de art. 257 alin. 1 şi 4 Cod penal raportat la art. 193 alin. 1 Cod penal.

Astfel cum rezultă din probatoriul administrat până în acest stadiu al cercetărilor, la data de 01.11.2018, în jurul orei 00:25, în timp ce se afla în incinta unei săli de pariuri sportive din Mun. Suceava, suspectul i-a adresat amenințări cu acte de violență și l-a lovit cu un pahar de sticlă în zona șoldului de la piciorul drept pe un agent de poliţie din cadrul Poliției Municipiului Suceava – Secția de Poliție Burdujeni, în timp ce acesta se afla în exercitarea atribuțiilor de serviciu.

La data de 03.11.2018, procurorii au pus în mişcare acţiunea penală împotriva autorului şi au decis ca inculpatul să fie cercetat în continuare sub control judiciar pe o perioadă de 60 de zile, în sarcina acestuia fiind stabilite mai multe obligaţii, printre care şi cele a nu depăşi limita teritorială a judeţului Suceava, de a nu se apropia de persoana vătămată şi de a nu comunica pe nicio cale cu aceasta, cu alte părţi şi cu martori din dosar.

Cercetările continuă în vederea lămuririi tuturor împrejurărilor de fapt, a circumstanțelor de comitere a faptelor şi a stabilirii răspunderii penale.

Precizăm că punerea în mişcare a acţiunii penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate în nici o situaţie să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie.
Mai nouă Mai veche