A murit artistul plastic George Ostafi, muzeograf la Muzeul Bucovinei

Cunoscutul artist plastic George Ostafi, muzeograf la Muzeul Bucovinei, a murit miercuri noapte în urma unui infarct.

George Ostafi a împlinit 57 de ani în luna decembrie. Născut în Suceava, a studiat inginerie la Universitatea „Ștefan cel Mare” Suceava, absolvind în 1986. Din 1991 a lucrat ca muzeograf la Muzeul Bucovinei și s-a ocupat de relațiile publice ale instituției, dar a colaborat și cu Radio Top Suceava.

Premiat la concursuri internaționale de grafică satirică, George Ostafi a avut lucrări în numeroase expoziții din țară și din străinătate.

Niciun comentariu

Un produs Blogger.