FOTO Patru case izolate din Brodina de Sus, dotate cu sisteme solare de iluminat printr-o acțiune a englezului Brian Douglas în parteneriat cu IPJ Suceava

Polițiștii Compartimentului de Analiză și Prevenire a Criminalității au făcut în acest an un drum lung pentru a ajunge la venerabile doamne de la Brodina de Sus. Am întânit aici doamne trecute de 75 de ani, pentru care, din păcate ziua de 8 martie este doar o nouă zi din an pe care sunt nevoite să o petreacă în beznă după lăsarea serii. Au locuit dintotdeauna în case fără energie electrică, au crescut copii și au muncit.

Pe ele le-au ales polițiștii în acest an să le sărbătorească. Nu au nevoie de flori și nici de cutii de bomboane. Au nevoie doar de puțină lumină.

Polițiștii, împreună cu partenerul tradițional Brian Douglas, au reușiy să aducă puțină lumină în sufletele acestor femei.

Patru case din Brodina de Sus au fost dotate prin efortul partenerial al polițiștilor și al lui Brian Douglas cu sisteme solare de iluminat. Spunem noi ca am adus lumină la figurat dar și la propriu și în viața și sufletele acestor doamne și ne bucurăm de acest lucru.







Niciun comentariu

Un produs Blogger.