Un tânăr a murit prins sub o căruță încărcată cu lemne care s-a răsturnat pe drumul forestier dintre Zamostea și Șerbăuți


Miercuri, 8 mai 2019, la ora 15.05, polițiștii Secției 13 Poliție Rurală Bălcăuți, au fost sesizați prin SNUAU 112 cu privire la faptul că în aceeași zi, o persoană ce transporta lemne prin pădurea din comuna Zamostea cu un atelaj hipo a decedat, fiind prinsă sub încărcătura de lemne ce a căzut din atelaj.

Din cercetări s-a stabilit că în jurul orei 12.00, Dumitru Sposob, de 34 ani, din satul Gropeni, comuna Bălcăuți s-a deplasat în pădurea de pe raza comunei Zamostea, cu un atelaj hipo tractat de două cabaline și a achiziționat de la pădurar 2 metri cubi de lemn, specia fag, pe care i-a încărcat în atelaj, asigurând încărcătura cu trei centuri.

Din locul de încărcare Sposob Dumitru s-a deplasat cu atelajul spre localitatea Șerbăuți, circulând pe drumuri forestiere. După ce a parcurs circa doi kilometri, Sposob Dumitru a ajuns într-o zonă cu denivelări acoperite de bălți în care atelajul s-a răsturnat în partea stângă a direcției de deplasare. Victima nu a reușit să sară din atelaj întrucât s-a agățat cu piciorul drept de hățuri și a fost prinsă cu membrele și corpul sub încărcătura de lemne.

Sposob Dumitru a fost găsit decedat în jurul orei 14.30 de pădurar, acesta sesizând cele întâmplate prin SNUAU 112.

La fața locului s-a deplasat și un echipaj SMURD, care a constatat decesul. Pentru a clarifica împrejurările în care Sposob Dumitru a decedat, s-a dispus efectuarea unei autopsii medico-legale.

În cauză s-a întocmit dosar penal cu privire la infracțiunea de ucidere din culpă.

Niciun comentariu

Un produs Blogger.