Absolvenții clasei a VIII-a susțin, săptămâna viitoare, Examenul de Evaluare Națională. S-au înscris 6.586 de elevi în 158 de centre de examinare


Probele scrise ale Examenului de evaluare națională pentru absolvenții clasei a VIII-a vor avea loc în zilele de 18 iunie 2019, la Limba și literatura română și 20 iunie 2019, la Matematică.

În județul Suceava sunt înscriși pentru a susține aceste probe un număr de 6586 de elevi. Examenul va fi organizat în 158 de centre de examen.

Pentru evaluarea lucrărilor au fost constituite două Centre zonale de evaluare: la Școala Gimnazială Nr. 1 Suceava și la Colegiul Tehnic ”Samuil Isopescu” Suceava, cu mențiunea că județul Suceava va evalua lucrările dintr-un alt județ, iar tezele elevilor din județul Suceava vor fi corectate într-un județ desemnat de Comisia Națională de Organizare a Evaluării Naționale.

Conform metodologiei de examen, în cursul zilei de azi, la sediul ISJ Suceava a avut loc tragerea la sorți a membrilor comisiilor din Centrele zonale de evaluare, urmând ca la ora 16,00 să aibă loc instruirea membrilor din Centrele de examen.

Niciun comentariu

Un produs Blogger.