Transporturi multiple în baza unui singur aviz depistate la Putna de polițiști care au confiscat 2,48 de metri cubi de lemn de foc


La 19.08.2019, ora 17.42, o patrulă din cadrul Secției 4 Poliție Rurală Gălănești a oprit pentru control pe DN 2H din comuna Putna, autoutilitara condusă de un tânăr de 20 de ani din comuna Bilca care transporta material lemnos și care a prezentat pentru control un aviz de însoțire emis de o societate comercială din comuna Putna.

În urma verificărilor, polițiștii au constatat faptul că, în cursul aceeași zile, anterior opririi, conducătorul auto a mai efectuat un transport de material lemnos fiind emis avizul de însoțire prezentat pentru control.

Întrucât tânărul de 20 de ani a efectuat un alt transport de material lemnos în baza aceluiași aviz de însoțire, polițiștii au solicitat sprijinul specialiștilor silvici, care, în urma inventarierii, au stabilit faptul că, acesta transporta ilegal cantitatea de 2,48 m.c. lemn de foc din speciile fag și paltin.
Conducătorul auto a fost sancționat contravențional pentru încălcarea prevederilor Legii nr.171/2010, iar materialul lemnos în valoare de 394 lei, a fost confiscat și predat în custodie Ocolului Silvic Putna.

Niciun comentariu

Un produs Blogger.