Tânăr din Negostina condamnat definitiv la 3 ani, 6 luni și 66 de zile de închisoare pentru nerespectarea ordinului de protecție

Tânăr din Negostina condamnat definitiv la 3 ani, 6 luni și 66 de zile de închisoare pentru nerespectarea ordinului de protecție

Un tânăr în vârstă de 35 de ani, din satul Negostina, comuna Bălcăuți, a fost încarcerat marți, 17 martie 2026, la Penitenciarul Botoșani, după ce a fost condamnat definitiv la pedeapsa de 3 ani, 6 luni și 66 de zile de închisoare pentru infracțiunea de „nerespectarea ordinului de protecție”.

Potrivit hotărârii Judecătoriei Rădăuți, pronunțată la data de 02 martie 2026, inculpatul a încălcat cu intenție măsurile dispuse printr-un ordin de protecție provizoriu din 26 octombrie 2025, emis de Poliția orașului Siret. Acesta s-a deplasat la domiciliul persoanei vătămate din orașul Siret, a lovit cu pumnii și piciorul ușa de intrare și a manifestat intenția de a pătrunde în locuință, provocând o stare de temere și insecuritate victimei și membrilor familiei acesteia.

Fapta a fost comisă în stare de recidivă postcondamnatorie, iar instanța a revocat suspendarea sub supraveghere a unei pedepse anterioare de 3 ani închisoare, contopind pedepsele.

Lucrătorii Secției de Poliție Rurală Bălcăuți au identificat condamnatul la un imobil din Negostina unde locuia fără forme legale. Mandatul de executare a fost pus în executare, iar tânărul a fost escortat și încarcerat în aceeași zi la Penitenciarul Botoșani.

Mai nouă Mai veche