Ministrul Sănătății nu a fost invitat la inaugurarea Ambulatoriului Spitalului Județean Suceava: „Probabil că au omis să mă treacă pe listă”



Ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea, a declarat miercuri, în cadrul unei conferinţe de presă susţinută la sediul PSD Iaşi, că nu a fost invitată la inaugurarea ambulatoriului Spitalului Judeţean de Urgenţă „Sf Ioan cel Nou” de la Suceava şi nici nu a ştiut despre acest eveniment la care a participat preşedintele Klaus Iohannis.

„Nu, nu ştiu că se inaugurează. Probabil că au omis să mă treacă pe listă”, a răspuns ministrul Sănătăţii Sorina Pintea atunci când unul dintre jurnaliştii ieşeni a întrebat-o dacă a fost invitată la inaugurarea Ambulatoriul Spitalului Judeţean de Urgenţă Sf Ioan cel Nou de la Suceava.

Ea a spus că a fost la Suceava şi a văzut spitalul şi dotările care s-au făcut.

"Este un spital foarte frumos, bine pus la punct, care a beneficiat de investiţii foarte mari. Consiliul Judeţean a sprijinit mult, Guvernul a sprijinit mult, şi desigur, poţi să faci multe lucruri atunci când ai foarte mulţi bani. (...) Nu mi-au trimis invitaţie. Probabil au considerat că ministrul Sănătăţii nu a contribuit", a spus Sorina Pintea.

Întrebată în ceea ce priveşte intenţia liberalilor de a-l numi pe managerul Spitalului Judeţean Suceava, Vasile Râmbu, în funcţia de ministru al Sănătăţii, precum şi care ar fi calităţile acestuia pentru preluarea funcţiei, Sorina Pintea a spus că rămâne de văzut dacă Vasile Râmbu va fi sau nu un bun ministru, menţionând că "a fi un bun manager nu înseamnă a fi un bun ministru".

Niciun comentariu

Un produs Blogger.