Un hoț a furat două seri la rând bani dintr-un magazin, iar a treia noapte a fost prins de proprietara care a stat la pândă


Joi, 12 decembrie 2019, în jurul orelor 22:00, Cristian I., de 18 ani, din comuna Moldovița, a fost prins după ce a a intrat pe geamul de la baie în incinta unui magazin din satul Demacușa, comuna Moldovița, cu intenția de a sustrage bani sau bunuri, precizând că geamul era deschis.

Din cuprinsul declarației proprietarei magazinului rezultă faptul că în dimineața zilei de 10 decembrie 2019 a intrat de serviciu la magazin și a constatat că lipsește suma de 550 lei, bani pe care îi lăsase pentru plata unor furnizori dar nu a identificat urme de forțare a ușilor sau geamurilor, iar în dimineața de 11 decembrie 2019 a constatat că din magazin lipsește suma de 700 lei, motiv pentru care în seara zilei de 12 decembrie 2019, după închiderea magazinului, a intrat din nou în incinta acestuia, împreună cu o angajată a societății, efectuând o pândă și în jurul orelor 22:00, Cristian I. a intrat în magazin pe geamul de la baie.

Tânărul a recunoscut faptul că a sustras sumele de bani din magazin.

A fost întocmit dosar penal pentru comiterea infracțiunii de „furt calificat” și tentativă la infracțiunea de „furt calificat”.

Niciun comentariu

Un produs Blogger.