Buletin de presă, 14 ianuarie 2020 - IPJ Suceava

Bărbat reținut de polițiști pentru conducerea sub influența alcoolului și fără a deține permis de conducere

La 13.01.2020, în urma continuării cercetărilor în cauza din 12.01.2020, ora 00.10, când, o patrulă din cadrul Secției 11 Poliție Rurală Pojorâta a oprit pentru control pe DJ 175 din comuna Fundu Moldovei, autoturismul condus de un localnic de 22 de ani, ce nu deţine permis de conducere și avea o alcoolemie de 0,47 mg/l alcool pur în aerul expirat, fiind condus la spital unde, i s-au recoltat mostre biologice în vederea stabilirii alcoolemiei, polițiștii au întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunilor de „conducerea unui vehicul pe drumurile publice fără a deţine permis de conducere” și „conducerea unui vehicul pe drumurile publice sub influența băuturilor alcoolice sau a altor substanțe”, iar în baza probatoriului administrat, s-a dispus reţinerea acestuia pentru 24 de ore, bărbatul fiind încarcerat în arestul I.P.J. Suceava.


Material lemnos confiscat de polițiști

La 11.01.2020, ora 19.55, o patrulă din cadrul Secţiei 1 Poliţie Rurală Vadu Moldovei a oprit pentru control pe DN 2 din comuna Vadu Moldovei, ansamblul rutier format din cap tractor și semiremorcă condus de un bărbat de 29 de ani din oraşul Frasin, care transporta material lemnos, respectiv, cherestea de esenţă răşinoase.
Întrucât existau suspiciuni cu privire la legalitatea transportului, poliţiştii au solicitat sprijinul specialiştilor silvici, care la 13.01.2020, în urma verificărilor efectuate au stabilit faptul că, operatorul economic a efectuat două transporturi de material lemnos cu acelaşi mijloc de transport, dar semiremorci diferite şi folosind acelaşi aviz de însoţire prezentat pentru control de conducătorul auto şi cod online emis de aplicația informatică.
În cauză s-a dispus sancţionarea contravenţională cu amendă în cuantum de 15.000 lei a societăţii comerciale din comuna Stulpicani emitentă a documentelor și administrată de un localnic de 33 de ani pentru încălcarea prevederilor Legii nr.171/2010 şi confiscarea materialului lemnos, respectiv 55,81 m.c. cherestea de esență rășinoase în valoare de 35.662 lei, ce a fost predat în custodie Ocolului Silvic Fălticeni.


Evenimente rutiere cercetate de polițiști

La 13.01.2020, în jurul orei 07.50, în timp ce se afla pe troliul din spatele tractorului rutier tip TAF condus pe DJ 177A din comuna Ostra de un localnic de 43 de ani, ajuns pe o porțiune de drum cu denivelări, un bărbat de 41 de ani din aceeași localitate s-a dezechilibrat și a căzut pe partea carosabilă.
În urma impactului, a rezultat decesul bărbatului de 41 de ani.
Conducătorul auto a fost testat de poliţişti cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ, după care, la spital, i s-au recoltat mostre biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
În cauză s-a întocmit dosar penal, cercetările fiind continuate de polițiști pentru stabilirea tuturor împrejurărilor producerii incidentului.


Acțiune pe linia combaterii excesului de viteză

În perioada 10.01.-12.01.2020, Serviciul Rutier Suceava și formaţiunile de profil din cadrul polițiilor municipale și orășenești au organizat acțiuni punctuale pe raza județului pe linia combaterii excesului de viteză – una din principalele cauze generatoare de accidente rutiere grave, ocazie cu care au fost aplicate 572 sancţiuni contravenționale,în valoare de 274.806 lei, dintre care 405 pentru încălcarea regimului legal de viteză și 167 pentru alte abateri rutiere.
De asemenea au fost reținute 67 permise de conducere dintre care 46 pentru viteză și 21 pentru alte cauze și au fost retrase 5 certificate de înmatriculare.
Exemplu:
Un bărbat de 50 de ani din oraşul Broşteni a fost înregistrat de aparatul radar din dotarea poliției în timp ce conducea autoturismul pe DN 17 cu viteza de 106 km/h, pe un sector de drum pe care limita maximă permisă de lege era de 50 km/h.
Conducătorul auto a fost sancţionat contravenţional pentru încălcarea prevederilor O.U.G. nr.195/2002 republicată privind circulaţia pe drumurile publice și i s-a reținut permisul de conducere.


Mandat de executare a pedepsei inchisorii pus în aplicare de polițiști

La 13.01.2020, Poliţia oraşului Vicovu de Sus a primit spre aplicare mandatul de executare a pedepsei închisorii emis în aceeaşi zi de Judecătoria Rădăuți faţă de un localnic de 31 de ani, condamnat la 1 an și 6 luni de închisoare cu executare pentru săvârşirea infracţiunilor de „conducerea unui autovehicul de către o persoană a cărui drept de a conduce autovehicule i-a fost suspendat” și „conducerea unui autovehicul de o persoană aflată sub influența alcoolului”.
Bărbatul a fost identificat de poliţişti, fiind reţinut, escortat şi încarcerat la Penitenciarul Botoşani.


Dosare penale la regimul rutier

La 13.01.2020, în jurul orei 02.10, o patrulă din cadrul Secției 14 Poliție Rurală Vama a oprit pentru control pe DJ 176 din comuna Frumosu, autoturismul condus de un bărbat de 22 de ani din comuna Fundu Moldovei.
Întrucât emana halenă alcoolică, conducătorul auto a fost testat de poliţişti cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,46 mg/l alcool pur în aerul expirat, după care, la spital i s-au recoltat mostre biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracţiunii de „conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe”, ce va fi soluţionat procedural.

La 13.01.2020, în jurul orei 02.00, o patrulă din cadrul Secţiei de Poliţie Burdujeni a oprit pentru control pe strada Celulozei din municipiul Suceava, autoturismul condus de un bărbat de 36 de ani din comuna Şcheia.
În urma verificărilor efectuate în bazele de date, polițiștii au constatat faptul că, bărbatul nu posedă permis de conducere pentru nici o categorie auto.
Totodată, întrucât emana halenă alcoolică, conducătorul auto a fost testat de poliţişti cu aparatul etilotest rezultatul fiind de 0,70 mg/l alcool pur în aerul expirat, după care, a fost condus la spital, unde, în prezenţa personalului medical, a refuzat recoltarea de probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracţiunilor de ,,conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul fără a poseda permis de conducere” și „refuzul sau sustragerea conducătorului unui vehicul de a se supune prelevării de mostre biologice în vederea stabilirii alcoolemiei”, ce va fi soluționat procedural.

Niciun comentariu

Un produs Blogger.