Buletin de presă, 18 februarie 2016 - IPJ Suceava

Buletin de presă, 18 februarie 2016 - IPJ SuceavaFaptă de natură penală cercetată de poliţişti

* La data de 17.02.2016, ora 12.30, Postul de poliţie Dărmăneşti, a fost sesizat de o femeie de 57 de ani din localitate, despre faptul că, persoane necunoscute i-au sustras bunuri din locuință.
Din primele cercetări, polițiștii au stabilit faptul că, profitând de lipsa unui sistem de pază și alarmare și de faptul că, victima era plecată la muncă în străinătate, în perioada 20.11.-02.12.2015, persoane necunoscute au sustras din locuinţă electrocasnice, obiecte sanitare și salte bunuri de uz gospodăresc.
În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracţiunii de furt calificat, cercetările fiind continuate de polițiști în vederea identificarea autorilor și recuperarea prejudiciului.


Evenimente rutiere cercetate de poliţişti

* La data de 17.02.2016, ora 07.32, în timp ce conducea autoturismul pe DN 17, în afara comunei Dorna Candrenilor, un bărbat de 42 de ani din localitate, a surprins și accidentat uşor un minor de 13 ani din localitate, care s-a angajat în traversarea drumului public prin loc nepermis și fără să se asigure.
Conducătorul auto și pietonul au fost testați cu aparatul alcooltest, rezultatele fiind negative, după care, la spital, li s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
În cauză s-a întocmit dosar penal, ce va fi soluționat procedural.

* La data de 17.02.2016, ora 19.45, în timp traversa carosabilul pe marcajul pietonal de pe DN 2E, în interiorul comunei Buneşti, un localnic de 69 de ani, a fost acroşat ușor de un autoturism al cărui conducător auto, a virat stânga şi a intrat în coliziune cu un alt autoturism aflat în depășirea sa și condus regulamentar de un bărbat de 29 de ani din judeţul Iași, după care şi-a continuat deplasarea.
Conducătorul auto de 29 de ani și pietonul au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ pentru șofer și de 0,59 mg/l alcool pur în aerul expirat, pentru bărbatul de 69 de ani, după care, la spital, li s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
În cauză s-a întocmit dosar penal, cercetările fiind continuate de polițiști pentru identificarea autoturismului implicat în eveniment şi a conducătorului auto vinovat de producerea accidentului.


Dosar penal la regimul rutier

* La data de 17.02.2016, ora 17.27, un echipaj rutier din cadrul Poliției municipiului Fălticeni, a oprit pentru control pe str. Sucevei din localitate, autoutilitara condusă de un bărbat de 35 de ani din municipiul Suceava.
În urma verificărilor efectuate în bazele de date, polițiștii au constatat faptul că, bărbatul are permisul de conducere suspendat din data de 03.11.2015.
În cauză s-a întocmit dosar penal, ce va fi soluționat procedural.


Urmărit naţional identificat de poliţişti

* La data de 17.02.2016, ora 09.00, polițiștii Secției 14 Poliție Rurală Vama, l-au identificat și reținut pe raza comunei Vama, pe un bărbat de 63 de ani din judeţul Maramureş, față de care Judecătoria Vatra Dornei, a emis la 13.10.2015, mandat de executare a pedepsei închisorii, fiind condamnat la un an și zece luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunilor de ,,distrugere” și ”profanare de morminte”.
Condamnatul figura urmărit naţional din 14.10.2015 şi a fost încarcerat în arestul I.P.J. Suceava.
Mai nouă Mai veche