Buletin de presă, 26 aprilie 2016 - IPJ Suceava

Buletin de presă, 26 aprilie 2016 - IPJ SuceavaAtenţie la modul de asigurare a locuinţelor!

* La 25.04.2016, ora 11.30, un bărbat de 46 de ani, din comuna Vama, a sesizat poliţia despre faptul că, în noaptea de 24/25.04.2016, persoane necunoscute i-au sustras bunuri dintr-o anexă a locuinței.
Din primele cercetări, polițiștii au stabilit faptul că, profitând de lipsa unui sistem de pază și de faptul că, victima a lăsat ușa anexei neasigurată, în noaptea de 24/25.04.2016, persoane necunoscute au pătruns în interior și au sustras un motoferăstrău.
În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunii de furt calificat, cercetările fiind continuate de polițiști pentru identificarea autorilor și recuperarea prejudiciului.

* La 25.04.2016, ora 15.20, Secția 1 Poliție Rurală Vadu Moldovei a fost sesizată de o femeie de 47 de ani, din comuna Râșca, despre faptul că, în perioada decembrie 2015-ianuarie 2016, persoane necunoscute i-au sustras bunuri din imobilul nelocuit.
Din primele cercetări, polițiștii au stabilit faptul că, profitând de lipsa unui sistem de pază și alarmare și de faptul că, imobilul nu este locuit, victima fiind plecată la muncă în străinătate, în perioada decembrie 2015-ianuarie 2016, prin forțarea unui geam, persoane necunoscute au pătruns în interior și au sustras aparatură electronică și scule electrice.
În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunii de furt calificat, cercetările fiind continuate de polițiști pentru identificarea autorilor și recuperarea prejudiciului.

Poliţiştii recomandă încă o dată cetăţenilor să dispună măsuri minime de protecţie a bunurilor astfel încât să nu cadă victime ale hoţilor. Se recomandă asigurarea cu sisteme de închidere şi alarmare a locuinţelor. În cazul în care locuinţa se află în construcţie sau este nelocuită, asiguraţi-vă că o persoană de încredere poate să treacă zilnic pe la respectiva locaţie şi să o supravegheze. Asiguraţi iluminarea şi îngrădirea perimetrului. Nu depozitaţi bunuri în casele aflate în construcţie (mobilier, electronice, electrocasnice, etc.)


Dosare penale la regimul rutier

* La 25.04.2016, în jurul orei 21.45, în timp ce conducea autoturismul pe DN 17, în comuna Vama, într-o curbă deosebit de periculoasă, semnalizată corespunzător, un tânăr de 23 de ani, din județul Botoșani, nu a adaptat viteza, a pierdut controlul asupra direcției de mers şi a pătruns pe sensul opus, unde a intrat în coliziune laterală cu un ansamblu de vehicule condus regulamentar de un bărbat de 28 de ani, din Republica Moldova, avariind ambele autovehicule.
Cei doi conducători auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ pentru bărbatul de 28 de ani și de 0,50 mg/l, alcool pur în aerul expirat pentru tânărul de 23 de ani, căruia, la spital, i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
În cauză s-a întocmit dosar penal, ce va fi soluționat procedural.

* La 25.04.2016, ora 11.40, o patrulă din cadrul Poliţiei municipiului Fălticeni a oprit pentru control pe strada Pleşeşti Gane, din localitate, autoturismul condus de un tânăr de 20 de ani, din comuna Hârtop.
În urma verificărilor efectuate în bazele de date, polițiștii au constatat faptul că, tânărul nu posedă permis de conducere pentru nici o categorie auto.
În cauză s-a întocmit dosar penal, ce va fi soluționat procedural.
Mai nouă Mai veche