Jandarmii, la ceas aniversar

Jandarmii, la ceas aniversarÎn săptămâna premergătoare aniversării Zilei Jandarmeriei Române la 3 aprilie, s-a instituit tradiţia omagierii veteranilor unităţii, eveniment emoţionant pentru foştii jandarmi care au rememorat faptele de arme din perioada carierei lor militare.

Astfel, în data de 30 aprilie, activitatea festivă a debutat cu un Tedeum oficiat la biserica din incinta şcolii, unde au fost pomeniţi colegii de arme care au plecat dintre noi, după care, într-un cadru solemn, au urmat alocuţiunile comenzii şcolii şi ale veteranilor. Totodată, comandantul şcolii, colonelul Marian Mircea Liviu, le-a acordat acestora diplome omagiale în semn de recunoştinţă pentru activitatea desfăşurată.

Un moment deosebit a fost prilejuit de trecerea în rezervă cu drept de pensie a încă doi colegi dragi care au activat în această unitate încă din perioada de debut a carierei lor: colonel Suliman Doru şi locotenent-colonel Boico Vasile. Aceştia au fost felicitaţi de întregul colectiv al şcolii, moment în care şi-au asumat misiunea ca, în cadrul viitoarelor întâlniri, să fie liantul între generaţiile de jandarmi.

În spiritul unei bune tradiţii, Şcoala Militară de Subofiţeri de Jandarmi „Petru Rareș” Fălticeni a marcat importanţa unui moment istoric din viaţa armei, respectiv 166 de ani de la atestarea sa documentară la 3 aprilie 1850. Astfel, vineri 1 aprilie, activităţile dedicate au debutat cu mesajul de felicitare a personalului şcolii prezentat de comandant, urmat de alocuţiunile domnului Alexandru Rădulescu – vicepreşedintele Consiliului Judeţean Suceava şi a domnului Cătălin Coman – primarul municipiului Fălticeni. Cu acest prilej, 2 ofiţeri şi 3 subofiţeri au fost înaintaţi în gradul următor înaintea expirării stagiului minim, iar 25 de cadre au fost recompensate cu “mulțumiri”. Cu “evidențiere de către comandant în fața colegilor” au fost recompensați 14 elevi, cu “scrisori de mulțumire” – 14 elevi și cu “mulțumiri” – 12 elevi din cadrul celor două batalioane de elevi-jandarmi.

În afara activităților desfășurate la sediul școlii a fost organizat și un punct de informare pe platoul din faţa sediului Primăriei municipiului Fălticeni, unde purtătorul de cuvânt şi reprezentanţi ai elevilor au împărţit celor interesaţi pliante şi exemplare din revista şcolii “Cuvânt şi Faptă”, promovând astfel oferta educaţională a instituţiei, precum şi imaginea armei, dând posibilitatea doritorilor să afle direct de la viitorii jandarmi, informaţii concrete din viaţa de zi cu zi a acestora.
Mai nouă Mai veche