Accident rutier pe raza localităţii Gălăneşti, 3 iulie 2016

Accident rutier pe raza localităţii Gălăneşti, 3 iulie 2016

Accident rutier pe raza localităţii Gălăneşti
03.07.2016, ora anunţării la 112 - 18:43

Militarii Detaşamentului de Pompieri Rădăuţi, cu o autospecială, sprijiniţi de un echipaj ale Serviciului de Ambulanţă Judeţean, au intervenit în urma unui accident rutier, produs pe DJ178F, între localităţile Gălăneşti şi Voitinel.
La sosirea salvatorilor, a fost găsit un autoturism care a ieşit în afara părţii carosabile şi a intrat în coliziune cu un copac. Impactul a fost deosebit de violent, astfel încât conducătorul auto, o femeie de 32 de ani, a rămas încarcerat. Mai mult, maşina se afla în instabilitate, sprijinită doar de nişte arbuşti, pe marginea unui şanţ plin cu apă şi adânc de peste doi metri, fiind pusă în pericol viaţa victimei, dar şi a salvatorilor.
Pompierii militari au luat măsurile de siguranţă specifice (au deconectat bornele de la bateria de acumulatori şi au verificat scurgerile de carburanţi şi lubrifianţi) şi au asigurat autoturismul. Cu accesoriile specifice, au decopertat cupola pentru a crea accesul în interior, după care au extras victima încarcerată şi au predat-o echipajului SAJ. Acesta a transportat-o la Centrul de Primire Urgenţe al spitalului din Rădăuţi, pentru investigaţii suplimentare şi tratament de specialitate.
Mai nouă Mai veche