Doi bărbați au fost reținuți după gratii și o camionetă a fost confiscată după ce suspecții au fost priniși transportând ilegal material lemnos și l-au amenințat cu moartea pe activistul civic Dani Ghinghiloschi, membru al grupării Străjerii Pădurilor, cel care a sesizat autorităților suspiciunea privind transportul ilegal.
Totul s-a întâmplat marți, 1 septembrie 2026. Personalul silvic din cadrul Gărzii Forestiere Suceava și al Ocolului Silvic Marginea a inventariat încărcătura unei autoutilitare la Cantonul Silvic Floca, stabilind că șoferul transporta 3,43 mc de lemn de foc (specia fag), în valoare de 902 lei, fără a deține aviz de însoțire.
În urma verificărilor extinse efectuate de polițiștii Secției 3 Poliție Rurală Marginea, s-a descoperit că șoferul, Ciprian-Relu Boghean, mai fusese depistat la data de 13 august 2026 de polițiștii Secției de Poliție Ruală Vama transportând ilegal alte 3,64 mc de lemn pe raza localității Vatra Moldoviței. Deși fiecare transport în parte a fost sub limita de 5,01 mc, legea sancționează fapta săvârșită în mod repetat de cel puțin două ori într-un an, dacă volumul cumulat depășește această limită.
Astfel, la data de 2 septembrie, s-a dispus începerea urmăririi penale împotriva sa pentru infracțiunea de „transportul în mod repetat de materiale lemnoase fără proveniență legală”, conform art. 151 alin. (4) din Legea 331/2024 (Codul Silvic). Mai mult, aplicând prevederile aceluiași articol, autoritățile au dispus confiscarea obligatorie în natură a mijlocului de transport folosit, o dubă Iveco Daily 35C13 estimată la 3.000 de euro, aceasta fiind indisponibilizată și transportată la parcul auto al IPJ Suceava din Stroiești.
Scandal și amenințări cu moartea pe o stradă din Marginea
Ancheta polițiștilor s-a extins și asupra altor fapte conexe. În timpul controlului rutier, la data de 1 septembrie 2026, în jurul orei 20:30, Marius-Virgil Boghean se afla pe strada Speranței din comuna Marginea, unde i-a adresat lui Dănuț Ghinghiloschi amenințări grave cu acte de violență, afectarea integrității corporale și cu moartea, însoțite de injurii. Prin aceste acțiuni, bărbatul a stârnit indignare publică și un sentiment de insecuritate. Imagini cu amenințările adresate de individ au fost publicate pe pagina de Facebook a lui Daniel Bodnar.
În urma probatoriului administrat, polițiștii au dispus extinderea urmăririi penale „in rem” pentru tulburarea ordinii și liniștii publice, iar pe 2 septembrie au emis ordonanțe de reținere pentru 24 de ore pe numele ambilor suspecți:
- Marius-Virgil Boghean a fost reținut pentru „amenințare” și „tulburarea ordinii și liniștii publice”;
- Ciprian-Relu Boghean a fost reținut pentru infracțiuni la regimul silvic privind transportul repetat de material lemnos fără acte.
Cei doi bărbați au fost escortați și introduși în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al IPJ Suceava, cercetările continuând sub coordonarea organelor de poliție pentru definitivarea cazului.
VIDEO:
