VIDEO Incendiu în localitatea Mironu, 12 iulie 2016



Incendiu în localitatea Mironu, 12 iulie 2016Incendiu în localitatea Mironu
12.07.2016, ora anunțării la 112 - 1:57

Pompierii militari suceveni de la subunităţile din Gura Humorului, Câmpulung Moldovenesc şi Fălticeni, împreună cu lucrătorii Serviciilor Voluntare pentru Situaţii de Urgenţă Capu Câmpului şi Cornu Luncii, precum şi ai Serviciului Privat pentru Situaţii de Urgenţă al Părintelui Gabriel Puiu Florea, din comuna Cornu Luncii, au intervenit cu 8 autospeciale pentru localizarea și lichidarea unui incendiu care a afectat două gospodării, în satul Mironu, comuna Valea Moldovei.
La sosirea echipajelor, ardeau violent un magazin mixt, corp comun cu o sală de evenimente, şi două anexe gospodăreşti, existând pericolul de propagare la construcţiile învecinate.
Incendiul a fost lichidat la ora 7:00.
Primului proprietar, F.M., i-au ars clădirea magazinului şi sala de evenimente, pe o suprafaţă de 450 de metri pătraţi, şura şi adăpostul de animale, corp comun, pe 150 de metri pătraţi, circa 5 tone de furaje, obiecte de mobilier şi altele. S-au degradat 7 butelii de aragaz, din care 6 se aflau într-un rastel şi una în bucătăria sălii.
Celui de-al doilea proprietar, F.V., i-au ars şura şi adăpostul de animale, corp comun, pe 100 de metri pătraţi, circa 4 tone de furaje şi alte bunuri.
Intervenţia a fost deosebit de grea, din cauza cantităţilor mari de materiale combustibile, dar şi periculoasă, din cauza buteliilor care au ars violent şi puteau să explodeze în orice moment, punând în pericol integritatea salvatorilor.
Cauza probabilă de izbucnire a incendiului este în curs de stabilire.
Din fericire, nu s-au înregistrat victime, iar pompierii au salvat construcţiile aflate în imediata apropiere.

Purtător de cuvânt - plt.adj. Alin GĂLEATĂ
Mai nouă Mai veche