Sanitas: Miercuri, 19 octombrie, GREVĂ DE AVERTISMENT

Conform calendarului stabilit de Federaţia SANITAS din România, acţiunile de protest din sănătate vor continua miercuri, 19 octombrie 2016, cu o GREVĂ DE AVERTISMENT în intervalul orar 08.00 – 10.00.
Membri sindicatelor SANITAS din judeţul Suceava şi-au exprimat hotărârea de participa la proteste adunând peste 1600 de semnături în perioada 15 septembrie – 10 octombrie a.c. Alături de aceştia au semnat în listele de grevă şi nemembrii de sindicat din toate categoriile profesionale din sănătate. Federaţia SANITAS a primit mesaje de susţinere şi de la asociaţii de pacienţi (COPAC – Coaliţia Organizaţiilor Pacienţilor cu Afecţiuni Cronice din România), organizaţii profesionale ale medicilor şi asistenţilor medicali, precum şi alte sindicate din sectorul sanitar.
Protestul se va desfăşura la nivel naţional, în toate unităţile sanitare, medico-sociale şi de asistenţă socială unde sunt constituite sindicate SANITAS.
În perioada celor două ore de grevă, protestatarii vor asigura o treime din activitatea obişnuită şi toate urgenţele medico-chirurgicale.
Informăm populaţia că toţi pacienţii internaţi vor beneficia de tratament şi îngrijire medicală, că nu vom aduce prejudicii sănătăţii acestora prin protestul nostru. În acelaşi timp însă îi rugăm pe cei care se adresează unităţilor sanitare pentru afecţiuni cronice, fără risc imediat, să înţeleagă că SANITAS nu a dorit să se ajungă la aceste proteste, că ele sunt consecinţa deteriorării dramatice a condiţiei lucrătorilor din sistemul sanitar românesc. Ştim că nu doar nouă, celor din sistem, ne este greu ci şi pacienţilor, puşi deseori în situaţia de a nu avea acces la servicii de sănătate de cea mai bună calitate.
Ne exprimăm speranţa că nu vom fi împiedicaţi în exercitarea dreptului nostru la proteste, că vom fi corect înţeleşi şi de către pacienţi şi de către cei care nu susţin sau nu simpatizează cu sindicatele Sanitas.
În cazul în care revendicările SANITAS nu îşi vor găsi rezolvare, în data de 31 octombrie va fi declanşată greva generală, pe periodaă nelimitată.

Preşedinte USJ SANITAS Suceava
Romică BALAN
Mai nouă Mai veche