Măsuri pentru Revelion

În aplicarea Hotărârii nr.11 a Colegiului Prefectural întrunit în data de 21 decembrie 2016, astăzi, 30 decembrie 2016, la solicitarea prefectului judeţului Suceava, domnul Constantin Harasim, la sediul instituţiei a avut loc o şedinţă de analiză a stadiului realizării măsurilor dispuse în cadrul Colegiului Prefectural, la care au participat reprezentanții Inspectoratului de Jandarmi Județean, Inspectoratului de Poliție Județean, Direcţiei de Sănătate Publică și ai Direcţiei Sanitar Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor.

În cadrul întâlnirii s-a discutat modul de monitorizare al activităţilor ce se desfăşoară la acest final de an, astfel încât să fie respectate măsurile în domeniul ordinii publice și siguranței populației, cât și condiţiile igienico-sanitare în perioada sărbătorilor de iarnă.

Având în vedere specificul turistic al județului, precum și faptul că, anual, pe raza localităților urbane și rurale se organizează manifestări religioase, culturale și artistice pentru marcarea sfârșitului de an, structurile de poliție din cadrul IPJ Suceava împreună cu celelalte forțe ale Ministerului Afacerilor Interne cu atribiții în domeniu, sunt angrenate în misiuni pentru asigurarea climatului de siguranță pe întreg teritoriul județului. De asemenea, Direcţia Sanitar Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor Suceava efectuează verificări pe linia respectării măsurilor în domeniul siguranței alimentare, urmând să informeze zilnic cu privire la deficiențele constatate, precum și măsurile luate pentru remedierea acestora.

În perioada zilelor libere, pe zona comunicării și a relației cu presa, sunt stabilite voci unice, după cum urmează: în domeniul ordinii publice și siguranței populației – purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean Suceava, iar în domeniul siguranței alimentare - purtătorul de cuvânt al Direcţiei de Sănătate Publică Suceava.

Pe perioada manifestărilor cultural-artistice și a focurilor de artificii prilejuite de serbarea în aer liber a „Revelionului 2017”, ordinea publică va fi asigurată de structurile competente în municipiul Suceava, Vatra Dornei, Fălticeni, Rădăuți, Câmpulung Moldovenesc și orașele Gura Humorului, Broșteni și Dolhasca.

Acţiunile de verificare vor avea caracter continuu, axându-se pe siguranţa tuturor participanţilor la aceste evenimente, urmând ca deficienţele constatate să fie soluţionate imediat de către organizatori.



Biroul de presă al Instituției Prefectului- județul Suceava
Mai nouă Mai veche