VIDEO Percheziții DIICOT la membrii grupării „Baranca”: Vasile Cîrstean, Teodor Darie, Daniel Laurențiu Șovan, Constanin Aniculăesei, Vasile Ungureanu



În perioada martie - decembrie 2016, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Serviciul Teritorial Iaşi împreună cu poliţişti de frontieră din cadrul Inspectoratului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Iaşi au documentat activitatea unui grup infracţional organizat, denumit generic „gruparea Baranca”, care a acţionat pe raza judeţelor Botoşani şi Suceava în sfera contrabandei cu bunuri de provenienţă Ucraina şi Republica Moldova, respectiv produse din tutun şi produse petroliere.

S-a reţinut că membrii grupului, cetăţeni români, acţionau într-un mod organizat, fiind responsabilizaţi pe anumite segmente de activitate infracţională, în funcţie de aptitudini şi abilităţi individuale, respectiv: supravegherea patrulelor poliţiei de frontieră, asigurarea pazei în zona de acţiune, supravegherea traseului de deplasare, trecerea ţigărilor peste frontieră, transportul şi distribuirea/valorificarea acestora.

Primul nivel al grupului era constituit din liderii grupului infracţional, cetăţeni români, cu vîrste cuprinse intre 38 si 46 de ani, domiciliati pe raza judetelor Suceava şi Botosani.

Următorul nivel al grupului infracţional organizat era format din suspecţii care săvârşeau efectiv actele de contrabandă sub coordonarea şi supravegherea directă a liderilor. Membrii grupului introduceau ilegal în România, tigarete de provenienţă Ucraina şi Republica Moldova, fie pe la frontiera verde, fie prin Punctul de Trecere a Frontierei Rădăuţi Prut.

Nivelul al treilea era constituit din lucrători vamali care acordau sprijin grupării infracţionale, prin aceea că facilitau introducerea ilegală a bunurilor de provenienţă Ucraina şi Republica Moldova, şi îi înştiinţau pe membrii grupului cu privire la eventualele controale efectuate în punctul de trecere a frontierei.

Ultimul nivel al grupului este constituit din persoane care comercializau bunurile provenite din contrabandă pe raza judeţului Botoşani.

La data de 13.12.2016 procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Serviciul Teritorial Iaşi împreună cu poliţişti de frontieră din cadrul Inspectoratului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Iaşi şi ofiţeri de poliţie judiciară din cadrul Direcţiei Generale Anticorupţie –Serviciul Judeţean Iaşi şi Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Iaşi au efectuat un număr de 26 percheziţii domiciliare pe raza judeţelor Botoşani şi Suceava.

În urma percheziţiilor, au fost descoperite şi ridicate/indisponibilizate în vederea continuării cercetărilor: 7.886 pachete ţigări diferite mărci cu timbru de acciză R.Moldova, în valoare totală de 67.874 lei, 37 litri alcool, în valoare de 1.449 lei, importante sume de bani (88.628 lei , 14.170 euro, 470 dolari, 700 lire sterline), o barcă pneumatică, 60 telefoane mobile, 53 cartele SIM, 10 autovehicule, în valoare totală de 221.517 lei, diferite înscrisuri utile cauzei.

La data de 13.12.2016 procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Serviciul Teritorial Iaşi au dispus reţinerea pentru o perioadă de 24 de ore a inculpaţilor CÎRSTEAN VASILE, DARIE TEODOR, ŞOVAN DANIEL LAURENŢIU,ANICULĂESEI CONSTANTIN şi UNGUREANU VASILE pentru săvârşirea infracţiunilor de constituire a unui grup infracţional organizat şi contrabandă în formă continuată.

Inculpaţii au fost prezentaţi Tribunalului Iaşi cu propunere de arestare preventivă pentru o perioadă de 30 de zile.

Suportul de specialitate a fost asigurat de către Direcția Operațiuni Speciale.

Acțiunea a fost efectuată cu sprijinul Brigăzii de Jandarmi Mobilă „Alexandru cel Bun” Bacău.

Facem precizarea că, pe întreg parcursul procesului penal, suspecții şi inculpații beneficiază de drepturile şi garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum şi de prezumția de nevinovăție.
Mai nouă Mai veche