38 de pietoni amendați pentru traversarea neregulamentară a străzii

Indisciplina pietonală şi neacordarea de prioritate pentru pietoni reprezintă a doua cauză generatoare de accidente rutiere grave la nivelul judeţului Suceava. Aproape zilnic se înregistrează evenimente rutiere cu implicarea pietonilor.

În contextul derulării campaniei ,,Săptămâna Prevenirii Criminalităţii”, în perioada 07– 08.04.2017 poliţiştii de prevenire şi poliţiştii Serviciului Rutier – IPJ Suceava au organizat activităţi sub egida ,,Nu trece Dincolo”, fiind programate acţiuni de informare, responsabilizare şi conştientizare a cetăţenilor cu privire la riscurile generate de indisciplina pietonală.

Acţiunile s-au desfăşurat atât în mediul şcolar cât şi pe drumurile publice din municipiile şi oraşele sucevene, dar şi în mediul rural. O acţiune de amploare a fost desfăşurată vineri, 07 aprilie în comuna Calafindeşti, peste 200 de copii participând la activităţi de prevenire interactive. De asemenea, au fost organizate patrule şcolare şi activităţi de informare în trafic. Micii poliţişti rutieri au fost responsabilizaţi să transmită şi părinţilor recomandările preventive şi au fost motivaţi să participe activ la sporirea gradului de siguranţă rutieră.

Totodată, echipe mixte de poliţişti în uniformă şi poliţişti în ţinută civilă, au acţionat în zona centrelor comerciale din mun. Suceava, abordând pietonii care traversau neregulamentar şi solicitându-le pentru un minut să vizioneze pe tablete un clip video care surprinde pericolele la care se expun pietonii.

În paralel, poliţişti din cadrul Serviciului Rutier Suceava împreună cu polițiști din cadrul formaţiunilor de profil, sprijiniţi de polițiști de ordine publică din cadrul secţiilor de poliţie, au organizat şi desfăşurat o acţiune tematica pe drumurile publice de pe raza judeţului Suceava, în vederea depistării pietonilor care traversează neregulamentar, precum şi a conducătorilor auto care nu acordă prioritate de trecere pietonilor angajaţi regulamentar în traversarea străzii.

Au fost controlate 116 vehicule şi au fost legitimaţi peste 200 de pietoni.

Au fost aplicate 87 de sancţiuni contravenţionale în valoare de 9.370 lei, din care pietonilor le-au fost aplicate 38 de sancţiuni.

În cadrul acţiunii au fost reţinute 12 permise de conducere şi au fost retrase 4 certificate de înmatriculare.

Echipajul de poliţie aflat pe strada Calea Burdujeni din municipiul Suceava, a oprit pentru control autoturismul cu număr de înmatriculare provizoriu condus de un tânăr de 24 ani, din oraşul Dolhasca. În urma verificărilor efectuate s-a stabilit faptul că conducătorul auto are dreptul de a conduce suspendat, iar autoturismul pe care îl conducea nu mai avea drept de circulaţie pe drumurile publice din 19.01.2017.

De asemenea, o tânără de 32 ani, din comuna Scheia, a condus autoturismul pe bd. George Enescu şi nu a acordat prioritate de trecere pietonilor angajaţi în traversarea străzii.

Şi în perioada următoare, poliţiştii vor acţiona cu femitate şi în vederea sancţionării contravenţionale a celor care încalcă legislaţia.

Atragem atenţia încă o dată că sancţiunile aplicabile prevăzute de O.U.G. 195/2002 republicată privind circulaţia pe drumurile publice nu sunt deloc neglijabile.

Şoferii care nu acordă prioritate pietonilor sunt pasibili de suspendarea dreptului de a conduce vehicule pe o perioadă de 30 zile, riscând şi o sancţiune contravenţională de 4 – 5 puncte amendă (punctul amendă are o valoare de 145 lei). De asemenea, pietonii care nu traversează strada regulamentar se expun unei sancţiuni contravenţionale de 2 – 3 puncte amendă.

Mai importantă decât aceste sancţiuni este însă viaţa noastră şi a copiilor noştri pe care ar trebuzi să o preţuim mai mult, respectând cu stricteţe legea.

În aceste condiţii poliţiştii reamintesc pietonilor să nu traverseze drumurile publice decât prin locurile marcate sau semnalizate cu indicatoare, respectiv trecere de pietoni sau semafor. Traversarea se face perpendicular pe axul drumului, după o asigurare temeinică în ambele părţi. În lipsa indicatoarelor rutiere (trecere de pietoni sau semafor), chiar dacă în anumite locuri traversarea este permisă, pietonii nu au prioritate! Strada nu se trece în fugă iar după coborârea din mijloacele de transport în comun, traversarea este recomandată numai după plecarea acestora din staţie şi nu se face prin faţa sau spatele unor vehicule parcate pe stradă. Circulaţia pietonală se face doar pe trotuare sau, în lipsa acestora, pe poteci laterale sau cât mai aproape de marginea stângă a drumului. Iar şoferii sunt sfătuiţi să acorde atenţie sporită şi să reducă viteza în apropierea trecerilor de pietoni.

ATENTIE PARINTI!
► Nu lasati copiii nesupravegheati in timpul folosirii locurilor de joaca, arterelor rutiere sau mijloacelor de transport in comun;
► Cele mai sigure locuri de joaca sunt cele pe unde nu circula masini, respective terenurile de sport, parcurile, curtea casei, a scolii si a gradinitei;
► In toate imprejurarile, stimati parinti, respectati regulile de circulatie pentru a fi un exemplu pozitiv pentru cei mici!
Mai nouă Mai veche