
În urma verificărilor efectuate în bazele de date, polițiștii au constatat faptul că, minorul nu posedă permis de conducere pentru nici o categorie auto.
Din primele cercetări, polițiștii au stabilit faptul că, la 02.09.2017, minorul s-a deplasat împreună cu mama sa în vizită la un localnic de 39 de ani, care deţinea motocicleta și care, i-a încredinţat-o minorului să o conducă, deși ştia că acesta nu deţine permis de conducere.
În cauză s-a întocmit dosar penal, minorul de 16 ani fiind cercetat pentru săvârşirea infracţiunii de ,,conducerea unui vehicul fără permis de conducere”, iar bărbatul de 39 de ani pentru săvârşirea infracţiunii de ”încredințarea unui vehicul pentru a fi condus pe drumurile publice unei persoane despre care știa că nu posedă permis de conducere”, ce va fi soluționat procedural.