Minor tâlhărit într-un local din Suceava. Agresorul, arestat preventiv pentru 30 de zile

La 08.09.2017, în urma continuării cercetărilor în cauza privind furtul și agresiunea comisă la 05.09.2017, ora 00.15, în incinta unui local din municipiul Suceava, victimă fiind un minor de 17 ani din comuna Șerbăuți, polițiștii Biroului Investigații Criminale Suceava au reușit identificarea persoanelor bănuite de comiterea faptelor ca fiind doi tineri de 21 și 22 de ani, ambii din aceeași localitate cu victima.
În baza probatoriului administrat, s-a dispus continuarea cercetărilor faţă de tânărul de 22 de ani sub aspectul comiterii infracţiunii de „tâlhărie calificată”, iar faţă de cel de 21 de ani, sub aspectul comiterii infracțiunii de „complicitate la infracţiunea de tâlhărie calificată”.
În cauză s-a dispus reţinerea pentru 24 de ore a suspectului de 22 de ani, ce a fost încarcerat în arestul I.P.J. Suceava, după care, a fost prezentat Judecătoriei Suceava, care a emis faţă de inculpat mandat de arestare preventivă pentru 30 de zile.
Mai nouă Mai veche