Siret: Un localnic beat s-a izbit într-o mașină parcată pe marginea străzii, pe strada Lațcu Vodă



La 16.09.2017, ora 21.01, în timp ce conducea autoturismul pe strada Lațcu Vodă din orașul Siret, un localnic de 55 de ani, nu a observat un autoturism staționat pe sensul său de mers și a intrat în coliziune față-față cu acesta.
În urma impactului nu au rezultat victime, ci doar pagube materiale.
Întrucât emana halenă alcoolică, conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 1,06 mg/l alcool pur în aerul expirat, după care, la spital, i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunii de „conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe”, ce va fi soluționat procedural.
Mai nouă Mai veche