Zvoriștea: O mașină în care se aflau trei localnici beți mangă s-a izbit într-un podeț


La data de 17.10.2017, ora 22.17, în timp ce conducea autoturismul pe DN 29A, pe raza localității Zvoriştea, un localnic de 21 de ani a pierdut controlul asupra direcţiei de mers, ocazie cu care a lovit podețul unei proprietăţi și s-a răsturnat pe partea carosabilă, după care, împreună cu un pasager din vehicul a plecat de la fața locului, cei doi fiind identificați ulterior de polițiști pe raza localității.
În urma impactului, a rezultat rănirea ușoară a unui localnic de 64 de ani.

Polițiștii au procedat la testarea cu aparatul etilotest a celor trei persoane, rezultatul fiind de 0,30 mg/l alcool pur în aerul expirat pentru conducătorul auto de 21 de ani, 1,32 mg/l alcool pur în aerul expirat pentru bărbatul de 64 de ani și 0,76 mg/l alcool pur în aerul expirat în cazul celuilalt pasager, după care, la spital, li s-au recoltat mostre biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.

În urma verificărilor efectuate în bazele de date, polițiștii au constatat faptul că tânărul de 21 de ani nu posedă permis de conducere pentru nicio categorie auto.

În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de „vătămare corporală din culpă”, „părăsirea locului accidentului ori modificarea sau ştergerea urmelor acestuia” şi „conducerea unui vehicul fără permis de conducere”, ce va fi soluționat procedural.
Mai nouă Mai veche