FOTO Accident la Comănești: Căruță izbită violent de o mașină. Două persoane au fost rănite

La data de 06.11.2017, ora 19.40, în timp ce conducea autoturismul pe un DC neclasificat din comuna Comănești, un localnic de 35 de ani a pătruns în intersecţia cu DJ 178, fără să se asigure și fără să acorde prioritate de trecere atelajului hipo neînregistrat, condus de un tânăr de 27 de ani, din aceeași localitate, care circula pe drumul prioritar, intrând în coliziune cu acesta.
Din accident, a rezultat rănirea ușoară a unei femei de 26 ani şi a unui minor de 8 ani, ambii localnici, pasageri în autoturism.
Cei doi participanți la trafic au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ pentru conducătorul auto și de 0,40 mg/l alcool pur în aerul expirat, pentru căruțaș, după care, la spital, li s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
În cauză s-a întocmit dosar penal, ce va fi soluționat procedural.





Mai nouă Mai veche