Moldovița: Un șofer care transporta lemn fără documente a fost amendat de polițiști, iar camionul a fost confiscat


La data de 25.11.2017, în urma continuării cercetărilor în cauza din 24.11.2017, ora 17.20, când, angajații Gărzii Forestiere Suceava au oprit pentru control pe raza comunei Moldovița, în imediata apropierea a barierei unui drum forestier, autoutilitara condusă de un bărbat de 35 de ani din orașul Frasin, care transporta material lemnos fără documente legale și care, până la sosirea poliției, l-a descărcat la fața locului, polițiștii Secției 14 Poliție Rurală Vama, împreună cu lucrători Ocolului Silvic Moldovița și specialiștii Gărzii Forestiere Suceava au procedat la inventarierea masei lemnoase aflată pe marginea drumului forestier Paltin, rezultând cantitatea de 27,159 m.c. lemn rotund de foc de esență rășinoase.
În cauză s-a dispus sancționarea contravențională a conducătorului auto, cu amendă în cuantum de 5.000 lei, pentru încălcarea prevederilor Legii nr.171/2010 cu modificările și completările ulteriore, confiscarea masei lemnoase în valoare de 2.172 lei, ce a fost predată pădurarului de canton, iar ca măsură complementară, indisponibilizarea autoutilitarei și a remorcii.
Mai nouă Mai veche