Protest la Suceava împotriva modificării legilor justiției, anunțat pentru duminică seară

Un protest va avea loc duminică seară, în Suceava, împotriva intenției PSD de a modifica legilor justiției prin eliminarea președintelui din mecanismul privind numirea și revocarea procurorului general și subordonoarea politică a justiției prin trecerea inspecției judiciare în controlul mistrului justiției.

Protestul a fost anunțat pe Facebook, sub titlul „Marş - NU vrem sa fim o natie de hoti! - Suceava”, printr-un eveniment creat de o pagină intitulată Nonconformistu'.

Conform descrierii evenimentului, persoanele care vor participa la marș se vor aduna începând cu ora 18.00 în fața Prefecturii județului Suceava, iar de la ora 19.00 vor pleca în marș către sediul PSD Suceava.

Proteste similare vor avea loc în aproximativ 30 de orașe din România.

În ianuarie-februarie 2017, după ce guvernul Grindeanu a modificat legile justiției prin ordonanțe de urgență, în Suceava au avut loc mai multe proteste la care au participat, în medie, aproximativ două-trei mii de persoane.

Protest la Suceava împotriva ordonanțelor de urgență de modificare a legilor justiției, 2 februarie 2017

Protest la Suceava împotriva ordonanțelor de urgență de modificare a legilor justiției, 3 februarie 2017

Protest la Suceava împotriva ordonanțelor de urgență de modificare a legilor justiției, 4 februarie 2017
Mai nouă Mai veche