Suceava: Dosar penal după un accident cu doi răniți produs pe Calea Unirii

La data de 04.11.2017, ora 19.50, în timp ce conducea autoturismul pe str. Calea Unirii din municipiul Suceava, pe banda a doua, un localnic de 66 de ani, a intrat în coliziune laterală cu autoturismul condus de un tânăr de 19 ani, din comuna Ipoteşti, care se deplasa pe aceeaşi direcţie de mers, pe banda întâi, după care, a părăsit partea carosabilă.

În urma accidentului, a rezultat rănirea ușoară a conducătorului auto de 66 de ani şi a soţiei acestuia, o femeie de 61 ani, din aceeași localitate, pasageră în autoturism.

Cei doi conducători auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative, după care, la spital, li s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.

În cauză s-a întocmit dosar penal, ce va fi soluționat procedural.

Mai nouă Mai veche