Percheziție DIICOT la Ortoprofil într-un dosar care vizează fraude cu fondurile decontate de Casa de Asigurări



Miercuri, 9 mai 2018, procurorii din cadrul Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciu Teritorial Tg. Mureș, împreună cu ofiţeri de poliţie judiciară din cadrul Direcției de Combatere a Criminalităţii Organizate Tg. Mureş au la efectuat 68 de percheziții domiciliare în toate județele României, inclusiv în municipiul București într-o cauză penală în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de fals intelectual, uz de fals, înşelăciune, constituirea unui grup infracţional organizat, abuz în serviciu şi fraudă informatică.

În Suceava are loc o percheziție la sediul firmei Ortoprofil de pe strada Mihai Viteazul, 

În fapt s-a reținut că începând cu anul 2013 mai multe persoane de pe teritoriul județului Mureș și nu numai, având calitatea de cadre medicale (medici de familie, medici de specialitate, asistenți medicali), au falsificat în mod repetat înscrisuri oficiale, respectiv bilete de trimitere, prescripții medicale și registre, prin care au atestat fapte și împrejurări necorespunzătoare adevărului (diagnostice fictive, efectuarea de consultații, dispozitive medicale recomandate fictiv).

În concret, se recomanda a fi decontate de către Casa Națională de Asigurări de Sănătate dispozitive medicale identificate cu codul C05 – catetere urinare, dispozitive care nu erau necesare pacienților. Toate aceste fapte au fost comise în beneficiul a două societăţi comerciale ambele cu sediul în Tg. Mureș, care în mod scriptic asigurau livrarea acestor produse către pacienți situați pe întreg teritoriul țării, fiind încasată astfel contravaloarea acestora în mod injust.

Reprezentanții societăților vizate în cauză, care s-au constituit într-un grup infracțional organizat, livrau pacienților în numele cărora decontau dispozitivele medicale cu codul C05 – catetere urinare, în general, doar scutece pentru adulți, produse de care aceștia aveau cu adevărat nevoie, dar care nu erau decontate de către C.N.A.S.

Din verificările efectuate până în acest moment se estimează prejudiciu de circa 10.000.000 lei, dar acesta va putea fi stabilit cu exactitate ulterior în urma administrării mijloacelor de probă specifice în cauză.

În continuare, la sediul DIICOT – ST Tg. Mureș, în primă fază, urmează a fi audiate circa 50 de persoane.

Suportul de specialitate a fost asigurat de către Direcţia de Operațiuni Speciale Tg. Mureș.

Acţiunea este efectuată cu sprijinul polițiștilor din cadrul Direcţiei de Combatere a Criminalităţii Organizate – I.G.P.R., precum şi al Serviciului Judeţean Anticorupţie Mureş şi al Direcţiei Generale Antifraudă Fiscală - Direcţia Regională Sibiu.

La activităţi participă poliţişti din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Mureş şi jandarmi din cadrul Inspectoratului Judeţean de Jandarmi Mureş.

Facem precizarea că pe întreg parcursul procesului penal, persoanele vizate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.
Mai nouă Mai veche