Admitere Universitatea „Ștefan cel Mare” Suceava 2018

Începând cu această săptămână, Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava (USV) va începe o nouă campanie de promovare a concursului de admitere 2018, axată pe județul Suceava. În acest an, USV scoate la concurs, pentru toate formele de învățământ, circa 5000 de locuri, dintre care peste 2200 sunt bugetate. În cadrul acestei campanii, o atenție deosebită va fi acordată liceelor din mediul rural, absolvenții acestora beneficiind de 38 de locuri bugetate.

Acțiuni de prezentare a programelor de studiu din cadrul celor 10 facultăți ale Universității „Ștefan cel Mare” din Suceava și de motivare a elevilor din județele Suceava, Neamț și Botoșani s-au desfășurat și în lunile martie-aprilie ale acestui an. Totodată, USV a avut și are disponibilitatea de a primi, pentru un tur de campus, grupurile de elevi direct interesate să afle cum se desfășoară viața într-un campus universitar.

Reamintim faptul că USV deschide comunităţii absolvenţilor învăţământului preuniversitar şi universitar din regiunea de Nord-Est oportunităţi de dezvoltare academică şi profesională prin programe de studiu structurate pe cinci arii europene de învăţământ superior - ştiinţe sociale, ştiinţe inginereşti, ştiinţe ale naturii, ştiinţe umaniste şi ştiinţe biomedicale.

Ciclul studiilor universitare de licenţă include un număr de 42 de programe, având forma de învăţământ de zi, cu 1170 de locuri finanţate de la buget şi 1170 locuri cu taxă. Dintre locurile finanţate, 10 sunt alocate candidaţilor de etnie rromă, iar 38, după cum s-a menționat, sunt destinate absolvenților de licee din mediul rural. Oferta programelor de licență mai include și 250 de locuri bugetate pentru etnicii români de pretutindeni, dintre care 240 sunt cu bursă. Forma de învăţământ la distanţă (ID) beneficiază de un număr de 530 de locuri, repartizate pe 9 programe de studiu.

Pentru studiile universitare de masterat, structurate pe 36 de programe, universitatea oferă 595 de locuri fără taxă, dintre care 10 sunt alocate candidaţilor de etnie rromă și 130 etnicilor români de pretutindeni. Alte 940 de locuri sunt disponibile pentru forma de învăţământ cu taxă.

Sesiunea de admitere 2018 se desfăşoară în perioada 9-19 iulie, fără sâmbătă și duminică, urmând ca pentru locurile rămase neocupate să se organizeze o nouă sesiune în perioada 10 – 13 septembrie, fără sâmbătă și duminică. Pentru a confirma locul ocupat, candidatul declarat admis are obligaţia de a se înmatricula cel târziu până la data de 26 iulie, pentru sesiunea de vară, respectiv 19 septembrie, pentru sesiunea de toamnă.
Mai nouă Mai veche