Ministrul Justiției, Tudorel Toader, se va întâlni la Suceava cu președinții curților de apel din țară

Adunarea președinților curților de apel din țară are loc în acest an la Suceava. Evenimentul este programat pentru vineri, 28 septembrie.

La ședință va participa și ministrul Justiției, Tudorel Toader. Anunțul a fost făcut pe contul de Facebook al ministrului.

Tudorel Toader a amintit că la 18 mai 2018 a participat la adunarea anuală a președinților de tribunale. Toader a mai anunțat că la 10 octombrie se va întâlni cu procurorii cu funcţii de conducere, indiferent de nivelul parchetului în care îşi desfăşoară activitatea.

Mai nouă Mai veche