Programul cu publicul al Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase se mărește cu o zi


În conformitate cu prevederile Legii 295/2004 privind regimul armelor și munițiilor, republicată și ale H.G.11/2018 privind Normele Metodologice de aplicare a legii mai sus menționate, Serviciul Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase din cadrul IPJ Suceava este structura teritorială care primește spre soluționare cererile persoanelor fizice și juridice care doresc să se autorizeze pentru a detine, purta și folosi arme și munitii.

Astfel, pentru eficientizarea activității desfășurate și pentru a veni în sprijinul cetățenilor, începând cu data de 01.09.2018, la nivelul IPJ Suceava programul de lucru cu publicul al Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase este suplimentat cu o zi, fiind stabilit pentru zilele de luni, miercuri și vineri, între orele 08:30-12:30, pentru primirea cererilor persoanelor fizice/juridice pe linie de muncă autorizări privind:
  • autorizări pentru deținere/port/folosire arme/muniții,
  • prelungiri vize permise de armă, anulări și suspendări documente (permise de armă, certificate deținător, pașaport european, etc),
  • înscrieri/radieri/casări arme/muniții,
  • avize port armă serviciu.
Mai nouă Mai veche