Șapte persoane rănite într-un accident rutier, sâmbătă seară, la Negostina

Două mașini în care se aflau opt persoane s-au ciocnit, sâmbătă seară, în jurul orei 22.30, în satul Negostina, comuna Bălcăuți, din județul Suceava. Accidentul s-a produs pe drumul județean 209D.

Șapte dintre cele opt persoane au fost rănite în urma impactului și au primit îngrijiri medicale.

Una dintre victime a rămas încarcerată, a fost extrasă de pompierii militari și a fost trimisă către Spitalul Județean Suceava. Tot la UPU Suceava vor ajunge alți doi răniți.

Trei persoane care au suferit leziuni mai ușoare au fost deja preluate de echipaje de ambulanță și sunt transportate către spitalele din Rădăuți și Siret. Două persoane au refuzat transportul la spital.

Au intervenit pompierii militari cu o autospecială de descarcerare și două ambulanțe SMURD. Alte două ambulanțe au fost trimise de SAJ Suceava.

Știre în curs de actualizare 

Mai nouă Mai veche