Lansarea cărţii „Un strop de eternitate”, miercuri, la Biblioteca USV



Miercuri, 31 octombrie, începând cu ora 12:00, la Biblioteca Universităţii „Ştefan Cel Mare” din Suceava va avea loc lansarea cărţii „Un strop de eternitate” (Editura Curtea Veche, 2018), în prezenţa autorului, Jacques Salome - poet, psiholog şi umanist de renume.

Evenimentul este organizat în parteneriat cu Librăriile Alexandria şi se va desfăşura în Sala de lectură „Mihail Iordache”, Corp A, camera 103.

Menţionăm că Sala de lectură a fost recent renovată şi dotată cu mobilier şi aparatură (constând în 40 de tablete Huawei MediaPad T3), prin intermediul Proiectului privind Învăţământul Secundar ROSE, finanţat prin Schema de Granturi, Centre de învăţare – 86/SGU/CI/I.

Cartea va fi prezentată de doamna Valeria Salome, alături de conf.univ.dr Olga Gancevici şi conf.univ.dr. Dan Dascălu.

Dialogul va fi moderat de doamna prof. univ. dr. Sanda-Maria Ardeleanu.
Mai nouă Mai veche