Alcoolemie uriașă constatată în cazul șoferului care a provocat accidentul mortal cu cinci victime de la Vadu Moldovei



Clement Narcis Bogdănescu (21 de ani, Râșca), șoferul autoturismului Fordo Focus care a provocat accidentul mortal cu cinci victime, duminică, la Vadu Moldovei, avea o alcoolemie de 1,45 mg/l alcool pur în sânge, conform rezultatului necropsiei făcută de medicii legiști.

Accidentul s-a produs duminică dimineață, în jurul orei 2.30. Cinci tineri care se întorceau de la o discotecă au murit după ce mașina în care se aflau a intrat sub un TIR. De vină ar fi șoferul autoturismului care a pierdut controlul volanului. Cele cinci victime sunt Clement Narcis Bogdănescu (21 de ani, Râșca, șoferul), Iustian Domițian Acatrinei (17 ani, Bogdănești), Gabriel Iulian Bîrgoanu (17 ani, Bogdănești), Ionuț Lucian Chirivici (17 ani, Bogdănești), Ion Moaleș (18 ani, Râșca).
 
Comunicatul IPJ Suceava:
La 09.12.2018, ora 02.30, în timp ce conducea autoturismul într-o curbă pe DN 2, pe raza localității Vadu Moldovei, un tânăr de 21 de ani, din comuna Râșca, a pierdut controlul asupra direcției de mers, a pătruns pe contrasens și a intrat în coliziune frontală cu autotractorul cu semiremorcă condus regulamentar de un bărbat de 55 de ani.
În urma impactului, a rezultat decesul conducătorul auto și a 4 pasageri din autoturism, respectiv 3 minori de 17 ani, toți trei din comuna Bogdănești și un tânăr de 18 ani, din comuna Râșca.
Conducătorul autotractorului a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ, după care, la spital, i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
În cauză s-a întocmit dosar penal, ce va fi soluționat procedural.

Citește și:

Mai nouă Mai veche