Scandal pornit de la cinci oi între un bărbat și iubita fiului său, la Cornu Luncii


Un bărbat din comuna Cornu Luncii a reclamat-o pe iubita fiului său că i-ar fi furat cinci oi din grajd.

S-a întâmplat la 23 ianuarie, când Petrea P. a mers la locuința fiului său, care era plecat din localitate, pentru a îngriji gospodăria acestuia, ocazie cu care a constatat că ușa grajdului era deschisă, iar din interior lipseau cinci oi.

Astfel, a mers în căutarea acestora, ocazie cu care a observat ca acestea se aflau în curtea numitei Victoriei C., din aceeași localitate, concubina fiului său.

În urma discuțiilor dintre cei doi, femeia a refuzat înapoierea animalelor, motivând că acestea îi aparțin. Valoarea prejudiciului estimat este de 800 lei. În cauză s-a întocmit dosar penal pentru comiterea infracțiunii de „furt”.
Mai nouă Mai veche