Concurs de Procese Simulate pe Drept Administrativ, organizat la Palatul de Justiție de studenții USV

În data de 20 martie 2019, ELSA Suceava, prin intermediul departamentului Activități Academice și în colaborare cu Facultatea de Drept și Științe Administrative a Universității ,,Ștefan cel Mare” din Suceava, a organizat Concursul de Procese Simulate pe Drept Administrativ. Concursul care are drept scop aplicarea cunoștințelor teoretice ale studenților într-un proces fictiv, consolidându-le aptitudinile oratorice și cunoștințele juridice.

În cadrul concursului din acest an au participat patru echipe a câte doi studenți ai FDSA. Echipele și-au prezentat spețele propuse spre soluționare de către juriu, respectând procedura reală cu care se operează într-o ședință de judecată. Criteriile de evaluare a prestațiilor participanților au fost: aplicarea corectă a legii, folosirea limbajului juridic și pledoaria, testarea pe parcurs de către membrii juriului prin întrebări, fiind plasați în situații specifice realității.

În conformitate cu punctajul obținut, în runda finală au ajuns doi participanți, care au primit o speță ce a trebuit să fie comentată în douăzeci de minute. În pofida faptului că a fost o situație mai tensionată și de gândire promptă, finaliștii s-au descurcat foarte bine, juriul apreciind atitudinea competitivă, entuziasmul și pasiunea de care au dat dovadă, atât ei, cât și ceilalți participanți, pe durata întregului concurs.

La final, s-au acordat patru premii: premiul I și II, premiul pentru cel mai bun pledant și premiul ,,Favoritul publicului”. Premiile se acordă cu intenția de a motiva și mai mult participanții și de a responsabiliza publicul din sală, punctând faptul că decizia lor în a alege câștigătorul premiului ,,Favoritul publicului” este foarte importantă, reflectând și obiectivitatea acestui concurs.

Evenimentul a fost mai mult decât reușit și prin prisma faptului că, în sala de judecată a Curții de Apel Suceava, unde s-a desfăşurat concursul, a fost un public numeros, alcătuit din studenții tuturor specializărilor din cadrul FDSA. Este esențial de punctat posibilitatea participării tuturor studenților în cadrul unor astfel de evenimente.

Suntem profund recunoscători juriului format din doamna judecător Doina Popescu, domnul avocat Viorescu Răzvan și doamna avocat Liana Pascariu, care sunt și cadre didactice ale Facultății de Drept și Științe Administrative, pentru susținerea și implicarea activă atât în organizarea, cât și în desfășurarea acestui concurs. De altfel, cadrele didactice ale facultății oferă întotdeauna sprijin activităților și propunerilor inițiate de studenți.
Mai nouă Mai veche