Ploșnițe și gândaci în căminul Colegiului Tehnic „Samuil Isopescu” Suceava. DSP a dispus închiderea unității până când se va face o dezinsecție generală

În cursul zilei de ieri, o echipă a DSP Suceava s-a deplasat la Colegiul Tehnic „Samuil Isopescu” pentru a verifica informațiile referitoare la prezența unor vectori biologici (insecte) în cadrul unității.

Ca masură preventivă, pentru evitarea apariției unor situații epidemiologice deosebite, DSP Suceava a impus efectuarea de urgență a unor operațiuni de dezinsecție în toate spațiile care aparțin Colegiului.

Deoarece aceste operațiuni presupun utilizarea unor substanțe toxice, este necesar ca procedurile să se desfășoare în absența persoanelor. Unitatea de învățământ va lua măsuri organizatorice pentru eliberarea spațiilor în următoarele zile.

Dezinsecția va fi efectuată obligatoriu de către o firmă specializată care în prealabil va solicita DSP Suceava avizul pentru substanța pe care o va utiliza. Se vor efectua două acțiuni de dezinsecție la interval de 48 de ore, cu respectarea tuturor măsurilor de precauție recomandate în fișa tehnică a produsului ce va fi utilizat.

Instituția noastră a informat Inspectoratul Școlar județean Suceava și unitatea de învățământ care a a inițiat deja procedurile recomandate.

DSP Suceava

Ploșnițe și gândaci în căminul Colegiului Tehnic „Samuil Isopescu” Suceava. Foto: Oana Șlemco
Mai nouă Mai veche